Zi de Știință cu US Air Force

În cadrul întâlnirilor cu factori de decizie relevanți, propunem cercetătorilor din Regiunea București – Ilfov o întâlnire cu U.S. Air Force Office of Scientific Research. Instituția va fi reprezentată de Dr. Irina Pala, Deputy Division Chief a Diviziei de Știință și Inginerie a Air Force Office of Scientific Research (AFOSR). Întâlnirea va avea loc joi, 17 octombrie 2024, în sala de conferințe a Platformei de Cercetare în Biologie și Ecologie a Facultății de Biologie din Universitatea din București (Splaiul Independenței nr. 91-95, parter) începând cu ora 09.30. Intrarea este liberă.

Dr. Irina Pala este absolventă a Universității din Michigan (2006) și doctor în chimie al Wayne State University din Detroit (2012). A fost beneficiara unei burse postdoctorale a NRC (National Research Council) în cadrul U.S. Naval Research Laboratory. În acest moment, coordonează o echipă de 52 de cercetători și ingineri și este responsabilă de dezvoltarea strategiilor și inițiativelor ce garantează prezența Air Force and Space Force în prima linie a științei și tehnologiei.

Mai multe informații despre oportunitățile de finanțare oferite de AFOSR sunt disponibile pe site-ul oficial al instituției.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *