Inteligența artificială este tot mai prezentă în viața noastră, iar cercetarea poate beneficia enorm de acest instrument. De aceea, dialogul între cercetători și furnizorii de astfel de tehnologii este extrem de important în această perioadă de pionierat. În acest sens, joi, 29 mai 2025, Facultatea de Fizică a Universității din București a găzduit evenimentul intitulat Quantum&AI.
Printre invitați s-au numărat Laurentiu Carata-Dejoianu (Software architect, IBM), Andra Bichea (CIC RO GenAI Community Lead, IBM), Dr. Valeriu Grossu (Microsoft Team Lead, IBM România), Luminița Penciu (EMEA Associate and Internship Lead, IBM). Evenimentul a fost moderat de Asist. Dr. Leonard Gebac (Facultatea de Fizică a Universității din București).
Participanții au avut ocazia să descopere cele mai noi direcții în cercetarea și aplicarea tehnologiilor IBM. În zona de Quantum Computing, s-a discutat despre arhitectura sistemelor cuantice IBM, aplicații actuale și planuri de dezvoltare pentru următorii ani. În segmentul dedicat Generative AI, a fost prezentată platforma IBM Watsonx, punându-se accent pe exemple concrete privind utilizarea inteligenței artificiale generative în viața de zi cu zi, în educație, muncă și activități creative. În final, au fost evidențiate oportunitățile de internship și carieră în cadrul IBM România, precum și resursele disponibile pentru studenți și tineri cercetători.
Evenimentul a avut loc în cadrul activității A2.7 Activități de furnizare servicii de orientare și asistență cercetători, mentorat.
